Despre aceasta a informat serviciul de presă al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la infotag.md.
Proiectul are drept scop modernizarea sectorului agricol prin integrarea tehnologiilor avansate. Studenţii, fermierii şi specialiştii vor avea acces la tehnologii moderne – drone şi sisteme inteligente de irigare – în cadrul Centrului, care le va oferi posibilitatea de a înţelege şi aplica soluţii inovatoare pentru o agricultură productivă şi durabilă.
Crearea Centrului este rezultatul cooperării dintre Universitatea Tehnică, Proiectul Competitivitate şi Rezilienţă Rurală (PCRR), finanţat de USAID, şi Proiectul Oportunităţi prin Tehnologie şi Inovare în Moldova (OPTIM), finanţat de Guvernul Elveţiei.
Conform acordului semnat, granturile în valoare de 200.000 de dolari din partea USAD şi 80.000 de euro din partea Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare vor contribui la dotarea Centrului cu laboratoare moderne, drone şi sisteme inteligente de irigare.
