Incidentul a avut loc pe 3 iunie, în timpul unei acțiuni desfășurate de lucrătorii Compartimentului Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere, pe raza municipiului Galați, transmite Ultimelestiri.md.
În jurul orei 11:20, pe o stradă principală din oraș, polițiștii au oprit autoturismul condus de o femeie și au descoperit în bagajele personale ale acesteia mai multe pachete de țigări ascunse.
Șoferița a declarat că țigările îi aparțin și că le-a achiziționat pentru consum propriu.
Potrivit legii, femeia a fost amendată cu 20.000 de lei. Țigările, în valoare de aproximativ 3.400 de lei, au fost confiscate, iar mașina, evaluată la 25.000 de lei, a fost indisponibilizată.
