Rezultatele alegerilor din Republica Moldova arată că democraţia din această ţară rămâne puternică în pofida încercării Rusiei de a o submina, a declarat luni John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitatea Naţională, transmite Ultimelestiri.md cu referire la agerpres.ro.
Kirby a salutat de asemenea votul pozitiv de la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, calificându-l drept un pas înainte pe calea integrării europene a ţării, şi a declarat că Rusia nu a reuşit să submineze alegerile prezidenţiale.
"Democraţia este solidă în (Republica) Moldova, la fel ca voinţa poporului moldovean de a progresa spre integrarea europeană", a comentat John Kirby, după ce tabăra "da" a câştigat la limită referendumul privind aderarea fostei republici sovietice la Uniunea Europeană, în timp ce al doilea tur al alegerilor prezidenţiale urmează să aibă loc la 3 noiembrie.

Un comentariu
Pingback: Expert: R. Moldova luptă cu războiul hibrid rus prin vot, fapt apreciat de Occident - Ultimele ştiri din Moldova