În Mureș, un cod roșu a adus o vijelie puternică, însoțită de grindină. Țigla de pe zeci de locuințe s-a făcut țăndări, în câteva minute, transmite Ultimelestiri.md cu referire la stirileprotv.ro.
În Harghita, un pensionar a scăpat teafăr, după ce a fost lovit de un panou publicitar, smuls de vânt. Copacii puși la pământ de vijelie au rupt firele de curent electric.
Furtuna a lovit puternic la Odorheiu Secuiesc, în Harghita. Aproape 20 de minute a plouat cu găleata, a lovit grindina, iar rafalele au rupt copaci, care au căzut peste acoperișuri, mașini și fire de curent electric.
Peste 10.000 de oameni din 41 de localități aflate în zona Odorhei – Cristuru Secuiesc au rămas fără energie electrică.
Natura s-a dezlănțuit puțin înainte de ora 18 și în Mureș, în cinci localități din zona Sighișoarei. Cel mai crunt a fost lovuit satul Mureni: 50 de case au rămas descoperite. Un arbore masiv – scos din pământ de rafalele de până la 90 de kilometri pe oră – a căzut peste un gard.
Femeie: „Ne-a sunat să mergem repede în gară că ne-a descoperit casa. Și vânt, și gheață, și… era sfârșitul lumii, sfârșitul lumii era…”
Bărbat: „Aici a fost țigla, aici a fost țigla și dincolo. De la vecini. Toate țiglele astea pe care le vedeți sunt de la vecini.”
Femeie: „Avem acoperișul desfăcut și trebuie să-l punem la loc. Acum mă duc la un prieten să ajut că acolo e mai rău. Țiglele, pivnișe acoperiș, tot. Într-o jumătate de oră a fost dezastru, 30 de cm de gheață.”
Localnicii au trăit clipe groaznice. Gheața a acoperit totul în câteva minute.
Bărbat: „O chestie de două minute. Aici în sat, nu știu, dar la sat a fost două minute gheață și restul ploaie. Vânt puternic, undeva la 80-90 la oră, cablurile rupre, culturile stricate toate.”
Bărbat: „A venit dintr-odată, dar a fost dezastru. Ceapă, Cartofi, nimic nu mai am. Țiglele au zburat. 500 de țigle, cel puțin. A rupt toți pomii. Nimic nu mai am. Sus am făcut la băiatul baia, tot, tot… praf.”
Apa de ploaie a intrat și în câteva pivnițe. Pompieri și voluntari au sărit în ajutor.
Femeie: „Nu am putut să ies afară că așa s-a adunat apa până înăuntru… până la genunchi era apa în magazin.”
Județul Mureș a fost sub avertizare cod roșu, timp de mai multe ore. Autoritățile au anuntat că localnicii vor primi țigle, pentru a-și repara acoperisurile.
Vremea rea a făcut probleme și în județul Hunedoara. Într-o comună, gheata de 3-4 centimetri a nenorocit culturile, în 15 minute.
Citește și: Furtuna a făcut prăpăd în România. Mii de oamenii, fără electricitate
