Incidentul a avut loc marți, în cadrul unei emisiuni matinale difuzate de postul TV Pink. În timpul interviului, ministrului i s-a făcut rău, iar emisia a fost întreruptă. Imagini apărute ulterior în presă arată reacția îngrijorată a prezentatorilor în momentul în care starea ministrului s-a deteriorat, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
Președintele Partidului Progresist Sârb (SNS), Miloš Vučević, l-a vizitat pe Glišić duminică la spital, în timp ce președintele Aleksandar Vučić a fost alături de ministru joi, după ce acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale.
„Glišić poate vorbi – încă nu complet normal, dar e un semn foarte bun. Poate să-și miște mâna și piciorul drept, ceea ce reprezintă un progres semnificativ. Este important că își amintește când și cum s-a simțit rău”, a declarat președintele Vučić.
Acesta a adăugat că a fost un noroc faptul că incidentul s-a petrecut în studiourile TV Pink din Belgrad, în apropierea unei unități spitalicești. Totodată, Vučić a subliniat necesitatea îmbunătățirii serviciilor de urgență în zonele izolate, menționând discuții pe această temă cu ministrul sănătății, Zlatibor Lončar.
Într-un incident separat, ministrul de finanțe al Cehiei, Zbyněk Stanjura, a fost nevoit recent să-și anuleze participarea la o drumeție electorală pe muntele sacru Radhošť, după ce a suferit o stare de rău.
