Acești „vulcani ascunși” rămân adesea în afara atenției, însă consecințele unor astfel de erupții pot fi imprevizibile și globale. Un exemplu elocvent este recenta erupție a vulcanului Hayli-Gubbi din Etiopia, în noiembrie 2025. Acesta s-a trezit pentru prima dată după cel puțin 12.000 de ani. Coloana de cenușă s-a ridicat până la 13,5 kilometri, iar materialul vulcanic a ajuns în spațiul aerian de deasupra Yemenului și Indiei de Nord, transmite Ultimelestiri.md cu referire la point.md.
În 1982, vulcanul mexican puțin cunoscut El Chichon a erupt după secole de liniște. Erupția a luat autoritățile prin surprindere. Avalanșe încinse de pietre, cenușă și gaze au distrus vaste zone de junglă, au blocat râuri și au ruinat locuințe. Cenușa a ajuns până în Guatemala. Peste 2.000 de oameni au murit, iar 20.000 au rămas fără adăpost. A fost cea mai mare catastrofă vulcanică din istoria modernă a Mexicului. Însă consecințele nu s-au oprit aici.
Particulele de sulf din erupție au pătruns în straturile superioare ale atmosferei și au început să reflecte lumina solară. Acest lucru a provocat o răcire în întreaga emisferă nordică și a modificat regimul musonilor africani, generând o secetă severă. Combinația dintre aceste anomalii climatice și vulnerabilitatea populației locale, deja afectată de sărăcie și război civil, a dus la foametea masivă din Etiopia și Africa de Est în anii 1983–1985, care a făcut aproximativ un milion de victime.
„Doar puțini oameni de știință, chiar și din domeniul meu al științelor Pământului, înțeleg că un vulcan îndepărtat și puțin cunoscut a jucat un rol în această tragedie”, remarcă Mike Cassidy de la Universitatea din Birmingham (Marea Britanie).
Investițiile globale în vulcanologie nu țin pasul cu riscurile în creștere. Mai puțin de jumătate dintre vulcanii activi ai lumii sunt monitorizați în permanență. Cercetările continuă să se concentreze asupra vulcanilor bine studiați. Despre Etna, de pildă, există mai multe lucrări științifice decât despre toți cei 160 de vulcani din Indonezia, Filipine și Vanuatu la un loc. Și totuși, acestea sunt unele dintre cele mai populate și totodată cel mai puțin studiate regiuni vulcanice de pe planetă.
Erupțiile majore nu afectează doar localitățile din apropiere. Ele pot provoca răcire globală temporară, pot perturba musonii și pot duce la scăderea producțiilor agricole în regiuni întinse. Astfel de cataclisme au generat în trecut foamete, epidemii și tulburări sociale.
De ce sunt „vulcanii adormiți” atât de periculoși
Problema ține de percepția noastră psihologică. Mulți oameni presupun instinctiv că ceea ce a fost inert timp de decenii sau secole va rămâne liniștit și pe viitor. Dacă un vulcan nu a erupt în memoria mai multor generații, este adesea considerat, pe nedrept, inofensiv.
Vulcanii celebri, precum Eyjafjallajokull din Islanda, sunt cunoscuți și provoacă îngrijorare. Însă giganții izolați, „adormiți”, aproape că nu atrag atenția. Această logică generează un cerc vicios: majoritatea fondurilor de monitorizare sunt alocate abia după o catastrofă. De exemplu, El Chichon a început să fie supravegheat doar după erupția din 1982. În același timp, trei sferturi dintre erupțiile mari au loc tocmai pe vulcani care au fost calmi cel puțin 100 de ani și, prin urmare, foarte puțin studiați.
Pentru a acoperi aceste lacune, lumea trebuie să își concentreze atenția asupra vulcanilor slab cercetați din regiuni precum America Latină, Asia de Sud-Est, Africa și zona Pacificului. Acolo, milioane de oameni trăiesc lângă uriași despre care știm foarte puțin. Chiar și investițiile modeste în monitorizare, sisteme de avertizare timpurie și pregătirea populației pot salva cele mai multe vieți.
Catastrofa a fost evitată în 1991 pe vulcanul Pinatubo din Filipine, în 2019 pe Muntele Merapi din Indonezia și în 2021 pe La Soufriere în Marea Caraibelor. În toate aceste cazuri, mii de persoane au fost evacuate la timp datorită monitorizării eficiente și cooperării dintre autorități și oameni de știință.
Oamenii de știință și experții au început deja să se unească în alianțe internaționale pentru a atrage atenția asupra riscurilor, pentru a consolida sistemele de monitorizare și pentru a sprijini comunitățile locale.
