„Consider că pronunțarea unei sentințe dure de condamnare împotriva șefei aleasă legitim a Găgăuziei, Evghenia Guțul, reprezintă o încălcare gravă a legii și a principiului justiției”, a declarat Moskalkova, transmite Ultimelestiri.md cu referire la omniapres.md.
Ea a adăugat că vede în acest caz „o încălcare a supremației legii, a drepturilor omului, a milei și umanismului”. Avocata pentru drepturile omului a remarcat lipsa de compasiune la pronunțarea sentinței împotriva unei mame a doi copii, care, după cum a spus ea, „au devenit victime nevinovate ale unei pedepse nejustificate”.
Pe 5 august, instanța din Chișinău a condamnat-o pe Guțul la șapte ani de închisoare în dosarul finanțării partidului „Șor”. Bașcana Găgăuziei a numit această sentință o răzbunare politică. „Aceasta nu are nicio legătură cu justiția. Este o răzbunare politică, planificată și executată la ordinul de sus”, a spus Guțul. În opinia sa, scopul acestui dosar este intimidarea opoziției și a locuitorilor autonomiei care „îndrăznesc să voteze altfel decât dorește partidul de guvernământ”.
