Într-un mesaj publicat pe platforma X, Andrew Tate susține că este încarcerat într-o unitate cu regim de maximă securitate și că este izolat de lumea exterioară, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
„Sunt deținut în SHU, cel mai înalt nivel de securitate existent. Fără acces la magazinul închisorii. Fără vizite. Fără contact cu lumea exterioară. Vecinul meu este un canibal care țipă toată noaptea”, a scris Andrew Tate.
Postarea a fost întâmpinată cu scepticism de numeroși utilizatori, care au remarcat că mesajul a fost publicat chiar pe rețeaua socială X, în ciuda afirmației că nu ar avea contact cu exteriorul.
Mesajul a generat sute de comentarii, de la critici și ironii până la acuzații că influencerul ar exagera condițiile de detenție pentru a atrage solidaritatea publicului.
Cunoscută pentru comentariile sale tăioase și lipsite de menajamente la adresa unor figuri publice controversate, actrișa americană Christina Ricci a reintrat în atenția publicului cu o replică scurtă, dar apreciată de mii de internauți, la adresa lui Andrew Tate.
„Mă simt mai bine, mersi!”, a scris actrița, după ce Tate s-a plâns de condițiile în care este ținut.
„Pare locul perfect. Ține-ne la curent”, a comentat cineva.
„Condoleanțe pentru canibal”, se arată într-un alt comentariu ironic
„Putea fi mai rău, cu un vecin care e un pedofil enervant, de tipul „mascul alfa”, precum canibalul ăla care țipă”, a scris altcineva..
Frații Tate contestă acuzațiile și speră să nu fie extrădați în UK
Andrew Tate și fratele său, Tristan Tate, încearcă să blocheze extrădarea în Regatul Unit, unde sunt vizați de noi acuzații privind viol, trafic de persoane în scopul exploatării sexuale și agresiune.
Avocatul celor doi, Joseph McBride, susține că procedura este „motivată politic” și că frații Tate sunt nevinovați.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că nici el, nici președintele Donald Trump nu vor interveni pentru a opri extrădare a fraților Andrew și Tristan Tate în Marea Britanie, unde aceștia sunt acuzați de viol și alte infracțiuni grave.
Întrebat despre acest dosar în timpul unei vizite în Filipine, Marco Rubio a afirmat că „nu avem niciun rol de jucat în acest moment sau poate niciodată în această privință”, relatează The Independent.
„Nu am de gând să îmi exprim părerea cu privire la ceva care se află încă în curs de soluționare pe cale juridică”, a adăugat Rubio.
Cei doi influenceri cunoscuți în mediul online pentru promovarea așa-numitei „manosphere” se află în custodie la Miami după ce au fost arestați sâmbăta trecută.
Potrivit documentelor depuse în instanță, doar secretarul de stat al SUA ar putea interveni pentru a împiedica extrădarea lor.
Un oficial de rang înalt din administrația Trump a declarat, de asemenea, pentru publicația Axios că Statele Unite intenționează să respecte tratatul de extrădare încheiat cu Regatul Unit.
Amintim că cei doi au fost arestați la Miami după ce autoritățile britanice au formulat noi acuzații împotriva lor. Potrivit avocatului, Andrew Tate este vizat de 42 de capete de acuzare, iar Tristan Tate de 17.
În paralel, frații Tate rămân implicați și în dosare deschise în România, unde au fost anchetați pentru presupuse infracțiuni legate de exploatarea sexuală a mai multor femei. De asemenea, autoritățile din statul Florida au anunțat anterior deschiderea unei anchete penale care îi vizează.
