Dacă, așa cum se preconizează în sondajele de opinie, va câștiga primul tur al alegerilor prezidențiale din 20 octombrie și se va impune în turul al doilea din 3 noiembrie, își va consolida reputația de reformator rar, care s-a dovedit capabil să învingă sistemul post-sovietic mult prea comun de corupție extremă condusă de oligarhi, comentează The Economist, transmite Ultimelestiri.md cu referire la stirileprotv.ro.
Referendumul care va avea loc în aceeași zi pentru a stabili dacă Constituţia Moldovei ar trebui modificată pentru a consacra intenția acesteia de a adera la Uniunea Europeană – Sandu îndeamnă la un vot pozitiv – ar putea fi și mai crucial pentru viitorul geopolitic al țării. Un rezultat bun pentru ea în ambele privințe l-ar împiedica serios pe Vladimir Putin în campania sa de recâștigare a unui rol dominant în țările aflate anterior sub influența Rusiei.
La prima vedere, Maia Sandu, în vârstă de 52 de ani, care a lucrat la Banca Mondială, pare o purtătoare de stindard puțin probabilă pentru a-l înfrunta pe pugilistul domn Putin – un fel de femeie David pentru acest Goliat al Rusiei. Populația Moldovei, în scădere din cauza emigrării în masă, este în general estimată la aproximativ 2,5 milioane de locuitori. Are o armată minusculă de 6.000 de oameni. Dacă Rusia ar prelua controlul asupra Ucrainei, majoritatea moldovenilor presupun că țara lor, cu o graniță de peste 1.200 km cu Ucraina, ar fi, de asemenea, preluată rapid.
Hotărâre și onestitate
Timp de aproape 30 de ani după destrămarea Uniunii Sovietice, Moldova a fost condusă în principal de o clică de profitori pro-ruși și, în general, corupți, care au îmbogățit un cerc de oligarhi, în timp ce majoritatea populației a fost lăsată să se zbată printre servicii publice precare și un moral scăzut, ceea ce a determinat emigrarea în masă. Aceasta a fost situația pe care Maia Sandu a fost hotărâtă să o inverseze.
Aflată în vizită la Harvard Kennedy School în calitate de președinte al Republicii Moldova în 2022, aceasta s-a descris pe sine, atunci când s-a înscris acolo în 2009, drept „un funcționar public de nivel mediu dezamăgit de evoluțiile din țara sa”. După ce a absolvit în 2010, s-a alăturat Băncii Mondiale timp de doi ani.
În 2012, a fost chemată înapoi pentru a fi ministrul educației din Moldova, cu un salariu – a precizat ea – care însemna a cincisprezecea parte din ceea ce câștiga la Washington. Curând s-a confruntat cu corupția. „Frauda la examenele de absolvire a liceului era aproape un sport național”, și-a amintit ea în discursul său de la Harvard. „Oamenii plăteau pentru note bune. O rețea de corupție implica părinți, profesori, elevi și chiar oameni din minister. I-am pus capăt brusc și a funcționat… Rata elevilor care au promovat examenele de absolvire la nivel național a scăzut de la 95 % la 59 %”. Acest lucru i-a confirmat reputația de hotărâre și onestitate, calități rare în acele zile printre politicienii moldoveni, notează „The Economist”.
Încă un test pentru Maia Sandu
În 2016, ea și-a format propriul partid politic liberal și a fost învinsă la limită pentru președinție în acel an, dar apoi a câștigat împotriva unui candidat aprobat de Kremlin în 2020. Partidul său a obținut o victorie zdrobitoare în alegerile generale din anul următor.
Adoptând inițial relații pragmatice și prudente cu Rusia, ea a trecut brusc la o politică proeuropeană atunci când Putin a ordonat invadarea Ucrainei în 2022. Acest lucru a determinat peste un milion de refugiați să treacă prin Moldova, unde au rămas aproximativ 100.000.
Cu COVID-19 și o creștere uriașă a prețurilor la gaze și electricitate, este posibil ca popularitatea guvernului să fi scăzut. Dar pentru perspectivele de reformă, va fi esențial ca partidul Maiei Sandu să câștige alegerile parlamentare din iulie anul viitor. Dacă, așa cum pare probabil, din cauza unei crize a costului vieții din ultimii doi ani, nu va repeta triumful său zdrobitor din 2021, dar va obține totuși cele mai multe locuri, ar putea fi nevoit să formeze un guvern de coaliție, care să includă eventual partide mai favorabile Rusiei. Acest lucru va testa din nou abilitățile Maiei Sandu.
Singurul hobby pe care îl are Maia Sandu
Dacă se va impune pe 20 octombrie, acest lucru se va întâmpla în mare parte pentru că este considerată onestă și eficientă. Ea se prezintă ca fiind antiteza predecesorilor săi prezidențiali, care aveau tendința de a-și etala machismul de vânători de mistreți bețivi, în timp ce ea se prezintă ca fiind studioasă, abstinentă și neostentativă – și în mod deosebit neinteresată de dobândirea sau etalarea bogățiilor. Singurul ei hobby cunoscut este drumeția.
Aflată în campanie în 15 octombrie pe ulițele noroioase ale unui sat din afara Chișinăului, ea părea surprinzător de timidă în timp ce îi invita politicos pe localnici să voteze pe 20 octombrie. Mai târziu, la o reuniune a primăriei, un grup de o sută de săteni, unii dintre ei veterani ai podgoriilor locale, ascultă cu mai mult respect decât entuziasm cum ea enumeră beneficiile aduse de președinția sa, cum ar fi subvențiile UE pentru proiecte precum canalizarea și ambalarea fructelor pentru a îndeplini standardele UE pentru export.
Este necăsătorită și locuiește într-un apartament obișnuit din Chișinău. Dezinformarea rusă, care a făcut ravagii în Republica Moldova în ultimul an, a încercat să se arunce cu cruzime asupra vieții sale private aparent fără cusur. Eroul ei, spune ea, este regretatul ei tată, un medic veterinar care a luptat pentru dreptate și egalitate. Nu citează ca model niciun politician sau ideologie anume, dar se știe că a beneficiat de încurajările Angelei Merkel, fostul cancelar german. Se înțelege bine cu Emmanuel Macron, președintele francez, și cu Klaus Iohannis, omologul său din România, țara cea mai apropiată de Moldova din punct de vedere geografic, istoric și cultural.
Cartea sa preferată este „Peștele în apă” de Mario Vargas Llosa, un laureat al Premiului Nobel cu vederi liberale care a eșuat în încercarea de a deveni președinte al Peru. În schimb, până în prezent, doamna Sandu, în ciuda eforturilor Rusiei, nu a pierdut, conchide în finalul articolului „The Economist”.
