În cadrul discuției, Zelenski și-a reafirmat sprijinul pentru propunerea americană privind încetarea imediată a focului. El a subliniat că, deși au fost testate mai multe formate de oprire a ostilităților, Rusia a continuat să încalce acordurile, lansând atacuri cu rachete și drone asupra infrastructurii civile, în special asupra sectorului energetic, transmite Ultimelestiri.md cu referire la ipn.md.
Liderul de la Kiev a subliniat că adevărata cauză a războiului este „dorința Rusiei de a controla viețile vecinilor săi, de a-i subjuga”, argumentând că, fără această dorință expansionistă, nu ar fi existat acest conflict.
În ceea ce privește măsurile de presiune asupra Rusiei, Vladimir Zelenski a menționat că sancțiunile internaționale, în special cele legate de exportul de petrol, rămân esențiale. „Pentru ca Rusia să se îndrepte spre pace, trebuie să rămână fără bani pentru război”, a declarat președintele Ucrainei.
În paralel, Donald Trump – care, în ultimele săptămâni, și-a exprimat nemulțumirea față de lipsa unor acțiuni concrete din partea liderului rus Vladimir Putin în direcția încheierii conflictului – i-a transmis acestuia un ultimatum, acordând termen până pe 8 august. Liderul de la Casa Albă a avertizat că, în caz contrar, Moscova va fi supusă unor sancțiuni dure. El a subliniat că prelungirea războiului este inacceptabilă și că sunt necesare măsuri ferme pentru a pune capăt agresiunii ruse.
Steve Witkoff, reprezentantul special al președintelui american, a ajuns miercuri dimineață la Moscova, unde a fost întâmpinat de Kiril Dmitriev, trimisul Rusiei pentru investiții. Vizita vine în contextul unui ultimatum impus de Trump.
