El a afirmat, în mod ironic, că fostul președinte rus Boris Elțîn ar fi ales probabil un alt succesor dacă ar fi știut că Rusia va ajunge să importe combustibil, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
Vorbind într-o conferință online cu jurnaliștii, Zelenski a afirmat că Ucraina a reușit deja să împiedice livrarea către Rusia a unor cantități suficiente de combustibil din state neutre.
„O țară precum Rusia, a cărei economie a fost întotdeauna orientată spre exportul de resurse energetice, încearcă acum să găsească combustibil oriunde poate și să își extindă posibilitățile de a cumpăra și importa combustibil. Ucraina a intervenit și am reușit deja acest lucru.
Între noi fie vorba, cred că dacă Boris Elțîn ar fi știut că, peste mai bine de 20 de ani, Rusia va importa energie în loc să o exporte, pentru că a decis în mod stupid să înceapă un război, cred că ar fi ales un alt succesor”
Boris Elțîn a fost primul președinte al Rusiei, fiind primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct. Acesta a condus țara între 1991-1999, fiind succedat de Vladimir Putin.
Declarația lui Zelenski vine după informațiile potrivit cărora Rusia a început să importe benzină din India, în încercarea de a acoperi deficitul de combustibil provocat de atacurile ucrainene asupra infrastructurii sale energetice.
Rusia importă benzină din India pe cale maritimă. Kremlinul a anunțat săptămâna trecută că Rusia poartă discuții cu alte state privind importul de combustibil la prețuri considerate acceptabile.
O sursă din industrie a declarat pentru Reuters că cel puțin 60.000 de tone de benzină au fost deja expediate din India către Rusia. O altă sursă a precizat că două petroliere, fiecare transportând între 30.000 și 40.000 de tone, au fost trimise spre Rusia.
