Potrivit ISU Botoșani, muniția a fost transportată și neutralizată în condiții de siguranță în poligonul militar Copălău, transmite Ultimelestiri.md.
Misiunea a fost executată de echipa pirotehnică a inspectoratului, iar pentru desfășurarea intervenției fără riscuri, zona a fost securizată cu sprijinul unui echipaj de jandarmi.
Jandarmii s-au asigurat că nicio persoană nu se află în perimetrul de risc pe durata operațiunii. De asemenea, un echipaj SMURD a fost prezent pe întreaga durată a activității pentru a interveni în cazul unor eventuale situații de urgență.
Reprezentanții ISU Botoșani au anunțat că intervenția s-a încheiat fără incidente, iar bomba a fost distrusă fără a pune în pericol populația sau mediul înconjurător.
Autoritățile reamintesc că muniția neexplodată este extrem de periculoasă și recomandă cetățenilor să nu atingă, să nu deplaseze, să nu lovească și să nu încerce să demonteze obiectele care seamănă cu proiectile, grenade, bombe sau cartușe.
În astfel de situații, oamenii sunt îndemnați să apeleze imediat numărul unic de urgență 112 și să anunțe autoritățile competente.
