În nordul țării, în orele nocturne și ale dimineții, izolat vor cădea ploi de scurtă durată. Pe parcursul zilei, vremea va fi în general fără precipitații, transmite Ultimelestiri.md.
În centrul și sudul țării, precum și în municipiul Chișinău, va ploua periodic.
Meteorologii anunță și descărcări electrice izolate. Totodată, în orele dimineții, izolat în sud, se va forma ceață slabă.
Vântul va sufla din nord-vest, slab până la moderat. În timpul descărcărilor electrice, rafalele vor putea ajunge la 15–18 m/s.
Temperaturile minime nocturne vor oscila între +7 și +12°C, iar maximele diurne se vor situa între +13 și +18°C.
Amintim că Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis un Cod Galben de instabilitate atmosferică în Republica Moldova, valabil pentru 12 mai, în intervalul 08:00-21:00.
