În cadrul unei operațiuni internaționale a fost arestat un suspect și au fost confiscate aproximativ 800 de cărți de identitate europene contrafăcute, echipamente de producție, dispozitive digitale, un autovehicul și suma de 1 580 de euro. Activitatea se desfășura într-un apartament închiriat și el cu acte false, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Potrivit anchetatorilor, fabrica ilegală utiliza metode de producție la scară industrială, o tendință tot mai des întâlnită în cadrul grupărilor criminale organizate.
Suspectul este acuzat că administra o platformă online prin care vindea documente de identitate și administrative false, atât în format fizic, cât și digital. Conform raportului Europol, aceste documente erau utilizate cu prioritate de rețelele de trafic de migranți pentru a facilita trecerea ilegală a frontierelor, obținerea frauduloasă a dreptului de rezidență și pentru deplasările neautorizate în interiorul Uniunii Europene.
Operațiunea survine în contextul consolidării eforturilor europene de combatere a acestui fenomen și de adoptarea unui nou regulament UE în decembrie 2025. De asemenea, în martie 2026, s-a înființat Centrul European împotriva Traficului de Migranți din cadrul Europol. Noua structură vizează îmbunătățirea coordonării între agențiile de aplicare a legii, precum Frontex și Eurojust.
