Pentru asta, opt țări membre vor pune la dispoziția militarilor Alianței 16 centre de instruire. Decizia reflectă lecțiile învățate din războiul din Ucraina, unde dronele au devenit un element esențial al operațiunilor militare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
NATO consideră că amenințările generate de vehiculele aeriene fără pilot evoluează rapid și impun investiții accelerate atât în sisteme de detectare și interceptare, cât și în pregătirea personalului.
Pentru a accelera achizițiile, Alianța va crea o piață comună dedicată sistemelor anti-dronă, prin care statele membre vor putea cumpăra echipamente testate și compatibile cu standardele NATO, se arată în comunicatul Alianței. Inițiativa urmărește reducerea timpului necesar achizițiilor și creșterea interoperabilității între armatele aliate.
Anunțul face parte dintr-un pachet mai amplu de proiecte prezentate la summitul NATO de la Ankara, care include și achiziții de aeronave-radar, drone de mare altitudine, avioane de realimentare și alte programe de consolidare a industriei de apărare.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că investițiile sunt menite să transforme angajamentele politice în capacități militare concrete și să răspundă amenințărilor tot mai complexe la adresa securității Alianței.
Potrivit acestuia, dezvoltarea tehnologiilor anti-drone și extinderea cooperării industriale reprezintă o prioritate strategică pentru următorii ani.