Potrivit organizatorilor, ediția din acest an pune accent pe contribuția diasporei la dezvoltarea R. Moldova și va include, timp de aproape trei săptămâni, activități culturale, educaționale, civice, turistice și sportive, transmite Ultimelestiri.md.
Scopul acestor evenimente este de a oferi participanților posibilitatea de a se reconecta cu R. Moldova, de a dialoga cu autoritățile publice și de a contribui cu idei, experiență și inițiative la dezvoltarea țării.
Evenimentul central al ediției va fi Forumul Diasporei 2026, programat pentru 7 august. Acesta va reuni reprezentanți ai diasporei, ai autorităților publice și ai societății civile, pentru a discuta despre prioritățile comune și despre modalitățile prin care moldovenii din străinătate pot contribui la dezvoltarea țării.
Agenda Forumului include trei paneluri tematice, dedicate implicării civice și integrării europene, schimbului de experiență și bunelor practici ale comunităților de moldoveni din afara țării, precum și rolului diasporei în dezvoltarea durabilă a comunităților de origine.
Programul Forumului se va încheia cu proiecția unui film autohton.
Un alt eveniment important este Ziua Ușilor Deschise, în cadrul căreia 22 de instituții publice își vor deschide porțile pentru membrii diasporei. În total, vor fi organizate 31 de ateliere, atât cu participare fizică, cât și online, unde cetățenii vor putea afla detalii despre activitatea instituțiilor și serviciile oferite de acestea.
La inițiativă se alătură și Parlamentul R. Moldova, care îi invită pe membrii diasporei să descopere activitatea instituției și rolul acesteia în procesul decizional.
Printre alte activități planificate se numără o expoziție de carte și întâlniri cu autori din diasporă, organizate pe 3 august la Biblioteca Națională, evenimentul „Youth Talk: Tinerii schimbă lumea”, programat pentru 4 august, drumeții în diferite regiuni ale țării pentru promovarea turismului local, Cupa Diasporei 2026, organizată pe 15 august, precum și City Quest, un joc interactiv organizat în premieră pentru descoperirea municipiului Chișinău și a principalelor sale obiective turistice.
Biroul relații cu diaspora îi invită pe moldovenii aflați peste hotare, familiile acestora și asociațiile diasporei să consulte programul complet al evenimentelor și să se înscrie la activități.
Potrivit autorităților, Zilele Diasporei rămân o platformă importantă prin care Guvernul R. Moldova consolidează dialogul cu cetățenii stabiliți peste hotare și încurajează implicarea acestora în dezvoltarea țării.
![]()
![]()
