Discuțiile au vizat proiectul de lege nr. 40/2025 privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), un proiect complex care, potrivit parlamentarului, necesită o analiză amplă și responsabilă, transmite Ultimelestiri.md.
„Am subliniat necesitatea evitării suprapunerii de competențe între noile structuri și procuraturile existente, precum și importanța garantării independenței procurorilor față de influența politică. Totodată, am menționat lipsa unei analize clare privind impactul instituțional și financiar al reformei”, a precizat Alexandr Berlinschii după întrevedere.
Deputatul a mai accentuat că procesul de reformare a justiției trebuie realizat în colaborare cu experții internaționali, pentru ca modificările legislative să corespundă standardelor europene și „să consolideze, nu să fragmenteze sistemul de justiție”.
Raportorii Comisiei de la Veneția efectuează, în perioada 10–11 noiembrie, o vizită în Republica Moldova, în contextul pregătirii avizului comun privind inițiativa legislativă care prevede crearea PACCO.
