„Ca unul dintre cetățenii care și-au făcut datoria acolo unde s-au aflat, am văzut cum prin curaj, perseverență și contribuția fiecăruia, țara noastră a trecut de la un stat capturat, ignorat, pe scenă internațională la un stat respectat. Important pentru pacea regională, admirat pentru lecțiile sale de democrație și libertate, capabil să se dezvolte prin forțele proprii și cu sprijinul unor parteneri adevărați. Este o mare onoare pentru mine să am azi ocazia de a-mi servi țara. Îi mulțumesc doamnei președinte Maia Sandu și fracțiunii PAS pentru încrederea acordată. Dar, mai ales, le mulțumesc pentru că au avut curajul să lupte, să câștige alegeri și să miște niște lucruri în direcția corectă”, a declarat Munteanu, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit Constituției, premierul desemnat solicită votul de încredere al Parlamentului asupra programului de guvernare și a întregii liste a Cabinetului de miniștri.
Astfel, în plen, Alexandru Munteanu își va prezenta programul intitulat „UE, pace, dezvoltare”, care stabilește principalele direcții de acțiune ale viitorului Executiv. Documentul prevede finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană până în anul 2028, pregătind astfel țara pentru integrarea deplină. În plan economic, Guvernul mizează pe valorificarea Planului de creștere, în valoare de 1,9 miliarde de euro, destinat stimulării dezvoltării și consolidării rezilienței economice.
