„Procesul de aderare Republicii Cehe a durat de 10 ani, un proces foarte lung, dificil. Republica Moldova sau persoanele implicate în procesul de aderare Republica Moldova trebuie să lucreze în multe domenii, dar eu vad persoane care au făcut până acum un lucru destul de bun. Dar e un proces, nu se poate spune că Republica Moldova acum e 100% gata pentru aderare, dar eu am încredere în capacitatea Republicii Moldova și că, până la 2030, va fi pregătită”, a declarat Ambasadorul, transmite Ultimelestiri.md cu referire la radiomoldova.md.
Amintim că reprezentanții Republicii Moldova participă în aceste zile la Bruxelles la câteva sesiuni explicative privind legislația Uniunii Europene, parte a procedurii de screening desfășurată în comun cu membrii Comisiei Europene.
Sesiunile de screening explicativ sunt un exercițiu de pregătire pentru etapa de screening bilateral, când Republica Moldova va prezenta nivelul curent de aliniere a cadrului normativ și instituțional la principiile și standardele Uniunii Europene.
