Potrivit lui Anatol Țăranu, prin decizia luată de Donald Trump, SUA a renunțat astfel la cel mai eficient instrument de influență globală, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tv8.md.
„Nu a existat un mecanism de putere soft mai eficient decât USAID. Întreaga lume trăia conform canoanelor americane datorită acestui program”, a declarat Țăranu.
El a avertizat că retragerea USAID ar putea duce la 200.000 de decese anual din cauza anulării programelor de sănătate, iar China va ocupa rapid locul lăsat liber de americani.
USAID și-a suspendat activitatea în februarie, iar cei circa 10.000 de angajați au intrat în concediu administrativ. Agenția a fost trecută sub supravegherea secretarului de stat Marco Rubio, în timp ce Elon Musk, șeful noului Departament pentru Eficiență Guvernamentală, a confirmat că Trump a fost de acord cu dizolvarea instituției.
„America va încerca să-și recâștige pozițiile, dar va plăti de trei ori mai mult”, a concluzionat Țăranu.
Președintele SUA, Donald Trump a suspendat, pe 20 ianuarie, ajutorul țărilor străine, prin intermediul USAID, timp de 90 de zile pentru a verifica cât de bine se aliniază programele agenției cu „valorile americane” și cu obiectivele de politică externă ale țării. În urma auditului, Washingtonul a anulat 83% din programele USAID.
