Potrivit Legislativului, deputații au votat în prima lectură 17 proiecte de acte, dintre care trei au avut ca scop armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene, transmite Ultimelestiri.md.
„Printre documentele adoptate se regăsesc acte care reglementează compensații și indemnizații majorate pentru tinerii specialiști în medicină și farmacie, eficientizarea activității parcurilor industriale, simplificarea procedurii de înregistrare a medicamentelor de uz veterinar, încurajarea agenților economici să doneze alimente organizațiilor caritabile și băncilor de alimente pentru a ajuta persoanele vulnerabile și a preveni risipa alimentară.
Parlamentul a mai aprobat atragerea asistenței financiare acordate de către FMI țării noastre prin intermediul mecanismului de finanțare pentru reziliență și durabilitate. Deputații au mai audiat rapoartele privind executarea bugetului de stat pe anul trecut, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, precum și raportul de activitate al Avocatului Poporului pentru 2023. De asemenea, a fost numit un nou membru al Comisiei Electorale Centrale și un nou secretar general al Parlamentului”, se arată într-un comunicat de presă.
În perioada menționată, Comisiile parlamentare permanente s-au întrunit în 40 de ședințe, în cadrul cărora au aprobat 41 de rapoarte, 15 corapoarte și 66 de avize.
![]()
![]()
