În cadrul unei emisiuni de la Realitatea.md, diplomatul a menționat că proiectele europene trebuie să acopere toate regiunile și toți cetățenii Republicii Moldova, încă este important să fie întrunite valori europene precum transparența și lupta contra corupției, transmite Ultimelestiri.md.
„Noi am auzit foarte mulți primari care ziceau că nu le pasă de unde au venit banii, iar de obicei acești bani veneau din niște surse, de peste hotarele Republicii Moldova, evident aici vedem problema de bază. Asta pentru că dacă un primar zice că nu-i pasă de unde vin banii, nu există nici o garanție că el sau ea o să se îngrijească de modul în care banii vor fi cheltuiți, banii Uniunii Europene, iar pentru noi, acest element este foarte important. Este vorba de banii contribuabililor europeni”, a explicat Janis Mazeiks.
