Într-o postare publică, Ion Chicu, deputat din partea Blocului Alternativa, afirmă: „În 2026, pentru prima dată în ultimii 8 ani, salariul cadrelor didactice nu va fi majorat nici măcar cu 1%. Salariul lor real e mai mic cu 10% față de 2021. Au dreptul moral învățătorii să protesteze azi?”, transmite Ultimelestiri.md.
Mesajul este formulat în contextul acțiunii de protest anunțate pentru marți, 16 decembrie, de Federația Sindicală a Educației și Științei. Potrivit organizatorilor, până la ora 11:30, cadrele didactice și științifice din întreaga țară vor desfășura o acțiune simbolică, prin care vor ridica o foaie albă, ca semn al demnității și al viitorului încă nescris, și vor citi cu voce tare articolul 43 din Constituție, care garantează dreptul la muncă și la un salariu echitabil.
Reprezentanții FSEȘ au precizat că acțiunea are loc în ziua în care comisiile parlamentare discută proiectul Legii bugetului, scopul fiind transmiterea unui mesaj clar către autorități, și anume că educația nu poate fi ignorată în procesul de alocare a resurselor financiare.
Prin acest demers, profesorii solicită alocarea unor fonduri suplimentare din buget pentru majorarea valorii de referință, astfel încât lefurile din Educație și Cercetare să își mențină puterea de cumpărare și să nu se adâncească diferența față de salariul mediu pe economie.
