„Moldova și Ucraina își doresc un viitor prosper, iar cetățenii din cele două state vor sa trăiască în siguranță și în pace în marea familie europeană”, a menționat Gherasimov, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
Viceprim-ministra a transmis un mesaj de compasiune față de pierderile suferite la Sumî în urma recentului atac al Rusiei și a exprimat solidaritatea cu poporul ucrainean.
Ambasadorul Paun Rohovei a subliniat că Ucraina apreciază sprijinul politico-diplomatic al Republicii Moldova pe arena internațională și a menționat că integrarea în UE rămâne una dintre prioritățile politicii externe a Ucrainei.
„Succesul cursului de integrare europeană a Republicii Moldova corespunde intereselor Ucrainei, întrucât va contribui la stabilitatea regională, securitate și dezvoltare economică”, a subliniat diplomatul.
Subiectele prioritare de pe agenda de cooperare dintre cele două state a fost discutată luni la Ministerul Afacerilor Externe. Secretarul de stat Sergiu Mihov a reiterat solidaritatea deplină cu poporul ucrainean și a reafirmat sprijinul neclintit al Republicii Moldova pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.