Într-un video se vede cum moldovenii se deplasează cu un autobuz, iar apoi merg în grupuri, pe jos, de la Aeroportul Internațional Baku Heydar Aliyev, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tv8.md.
În alte imagini video pot fi observate rândurile de la secția de votare din Baku și autobuzele cu care ar fi fost aduse persoanele.
Anterior, Poliția a semnalat că pentru Azerbaidjan ar fi asigurat transport organizat. Oamenii legii investighează și adună probe cu privire la transportul aerian din Rusia inclusiv către Belarus și Turcia.
„Există indicii rezonabile de transportare organizată a alegătorilor atât peste hotare, cât și pe teritoriul național”, scrie Poliția.
În context, Poliția reamintește că organizarea transportului alegătorilor către secțiile de votare în ziua alegerilor este reglementată strict. Persoanele fizice implicate pot fi amendate cu 3.000 și 6.000 de lei, iar persoanele juridice pot primi amenzi între 9.000 și 15.000 de lei.
Măsurile sunt implementate pentru a proteja integritatea procesului electoral și pentru a se asigura că votul fiecărui cetățean este exprimat liber, fără presiuni sau influențe nejustificate. Cetățenii care observă astfel de activități suspecte sunt rugați să le semnaleze la Serviciul național unic de urgență 112.
