De această părere sunt mai mulți comentatori politici care menționează că autoritățile nu pot curma din interior aceste mișcări, iar acest lucru este o consecință a trenării reformei justiției, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Radiochisinau.md.
„SUA reprezintă autoritatea care dispune de cele mai veridice informații privitor la persoanele care sunt supuse sancțiunilor. Aceste sancțiuni, încă o dată, demonstrează că SUA confirmă implicarea Federației Ruse în destabilizarea Republicii Moldova și întind o mână de ajutor R. Moldova pentru a contracara aceste acțiuni subversive”, a spus Anatol Țăranu.
Analistul Andrei Curăraru subliniază că sancțiunile SUA împotriva Evgheniei Guțul vin ca urmare a recentei vizite la Chișinău a secretarul de stat american Antony Blinken.
„SUA declară deschis că acțiunile bașcanului se integrează în acel plan de destabilizare, că Federația Rusă e implică în procesele electorale din Republica Moldova. După cum spunea și premierul Dorin Recean, este regretabil faptul că autoritățile din exterior reacționează mai rapid decât justiția noastră”, a afirmat el.
Aceste sancțiuni ar putea afecta și regiunea găgăuză, întrucât aceasta ar putea fi lipsită de eventualele fonduri americane pentru dezvoltarea regiunii, a mai remarcat Andrei Curăraru.
Amintim că Statele Unite ale Americii au anunțat ieri, 12 iunie, sancțiuni împotriva bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, pentru complicitate activă cu oligarhul condamnat fugar, Ilan Șor și Partidul Șor, declarat neconstituțional, precum și pentru înlesnirea acțiunilor lor de interferență politică ilegală, susținute de Kremlin.
Ambasada SUA la Chișinău precizează că sancțiunile includ blocarea tuturor proprietăților din Statele Unite sau a celor aflate în posesia ori sub controlul unor persoane din SUA.
Cu o reacție în acest sens a venit premierul Dorin Recean. „SUA au impus sancțiuni împotriva Evgheniei Guțul pentru implicare în acțiunile hibride împotriva statului Republica Moldova și cetățenilor ei, acțiuni finanțate cu bani din surse criminale. Decizia vine în urma unei colaborări eficiente cu partenerii noștri externi și vom continua să luăm măsuri decisive pentru a contracara corupția și amenințările la adresa securității naționale”, a notat prim-ministrul.
Potrivit premierului, acțiunile de interferență au drept scop dezinformarea, perpetuarea corupției, destabilizarea și deturnarea proceselor democratice în Moldova.
