Potrivit Evgheniei Guțul, „aceste amendamente la Codul Fiscal al Republicii Moldova încalcă interesele financiare ale autonomiei”, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la infotag.md.
În opinia ei, „această soluţie temporară va permite deblocarea proceselor bugetare şi efectuarea plăţilor pentru o serie de programe sociale necesare locuitorilor autonomiei”.
Guțul a mai adăugat că „decizia finală a Curții Constituționale va pune capăt unei alte aventuri PAS, iar autorităţile găgăuze vor putea continua să lucreze la dezvoltarea socio-economică a autonomiei”.
Ultimelestiri.md amintește că, în dimineața zilei de 22 februarie, mai mulți locuitori din Găgăuzia au protestat în fața Curții Constituționale și se arată indignați de noile modificări legislative, care prevăd rambursarea TVA-ului din bugetul autonomiei.
La scurt timp, fostul premier Ion Chicu a venit cu o reacție la acest protest, spunând că unii cetățeni înțeleg la ce vor duce acțiunile Maiei Sandu de a încinge spiritele în Găgăuzia și regiunea transnistreană.
Drept urmare, la data de 22 februarie curent, Curtea Constituţională a suspendat legea care obligă UTA Găgăuzia să restituie taxa pe valoare adăugată din propriul buget.
