„Din primele reacții ale autorităților, am aflat că depistarea armamentului a fost posibilă datorită intervenției vămii moldovenești. Vreau să cred acest lucru, dar dovezi arată că, din păcate, această încărcătură a obținut liber de vamă de la autoritățile vamale ale Republicii Moldova”, spune Ion Chicu într-un video publicat pe rețelele sociale, transmite Ultimelestiri.md.
Parlamentarul prezintă în filmuleț un document oficial – o scrisoare de transport internațional – în care apar semnături și ștampile ale vămilor din R. Moldova și România. „Ceea ce înseamnă că încărcătura a fost depistată la ieșirea de pe teritoriul postului vamal Albița”, conchide Chicu.
Ion Chicu spune că va cere audieri și investigarea acestui caz în Parlament, după crearea unei Comisii speciale de anchetă. În caz contrar, Chicu crede că societatea va considera că Moldova este un teritoriu pe care armamentul poate tranzita liber și nestingherit.
Potrivit deputatului, investigațiile trebuie efectuate anume de Parlament, și nu de organele competente, deoarece, spune el, acestea nu ar fi reușit să soluționeze alte dosare similare, precum dispariția munițiilor de la Batalionul „Fulger” sau omorul a doi ofițeri pe Aeroport.
Incidentul s-a produs în punctul de trecere Albița–Leușeni, în jurul orei 01:30, atunci când un cetățean al Republicii Moldova a ajuns în vamă la volanul unui camion cu remorcă de tip container. Potrivit presei române, șoferul ar fi declarat că transporta „elemente metalice”.
