Potrivit istoricului, R. Moldova este privilegiată în raport cu alte state care stau la poarta Uniunii Europene de ani buni. Octavian Țîcu spune că principala provocare care stă în calea aderării țării la Uniunea Europeană o reprezintă Federația Rusă, care încearcă, prin toate mijloacele, să blocheze acest proces, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Ipn.md.
Istoricul Octavian Țîcu spune că decizia liderilor europeni de a deschide negocierile de aderare cu R. Moldova a fost influențată de contextul geopolitic, de agresiunea militară a Rusiei din Ucraina și de opțiunea proeuropeană a cetățenilor R. Moldova. Potrivit ex-deputatului, faptul că partidul de guvernare nu a întrunit majoritatea voturilor la alegerile locale din noiembrie, reprezintă un semnal negativ în perspectiva viitoarelor scrutine.
„Suntem beneficiarii unui context geopolitic absolut unic. Ni s-au deschis larg porțile Uniunii Europene într-un mod absolut nesperat. Pentru anumite state aderarea la UE înseamnă un proces foarte anevoios, Turcia de zeci de ani luptă să ajungă în UE. Întrebarea este de ce în 2023 guvernarea, partidele proeuropene și unioniste n-au reușit să se ridice la nivelul semnalului care ni s-a dat de la Bruxelles? Alegerile locale au arătat că vectorul proeuropean nu întrunește majoritatea cetățenilor Republicii Moldova. Alegerile sunt cel mai bun sondaj, ele arată realitatea din teren, iar realitatea este că partidele proeuropene reprezentate în mare parte de PAS, nu au reușit să-și asigure cele peste 60% din voturi, care reprezintă masivul votului. Pornind de la premisa că la anul avem alegeri prezidențiale, iar peste un an alegeri parlamentare, este un semnal foarte îngrijorător”, a spus istoricul Octavian Țîcu.
Potrivit istoricului, Rusia va folosi toate pârghiile pe care le are pentru a stopa procesul de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană, strategia Kremlinului fiind pusă în aplicare de politicienii proruși de la Chișinău.
„Rusia continuă să rămână amenințarea principală pentru Republica Moldova, pentru că destabilizează profund contextul politic. În primul rând, prin diversa sa agentură pe care o are în interiorul partidelor politice, prin liderii partidelor pro-putiniste, prin separatismul transnistrean pe care Rusia continuă să-l întrețină, prin separatismul găgăuz asupra căruia se lucrează intens, prin intermediul diverselor instrumente economice pe care le are la îndemână. Toate acestea își au efectul. La Naslavcea, unde a căzut o rachetă rusească a câștigat partidul socialist al lui Dodon. Oamenii nu înțeleg că rachetele rusești nu vor ține cont dacă ești găgăuz sau român. Oamenii continuă să vadă lucrurile prin prisma lentilelor pe care le creionează Șor sau Dodon ”, a mai spus Octavian Țîcu.
Ultimelestiri.md amintește că joi, 14 decembrie, Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina și R. Moldova.
Totodată, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că decizia Consiliului European reprezintă un moment istoric pentru R. Moldova.
