Potrivit Infotag, Todua a scris pe rețelele de socializare că „structura construită în jurul lui Șor se prăbușește sub ochii noștri”, iar acesta este „rezultatul logic al unei politici construite pe resurse financiare de origine dubioasă și al încercărilor de a le converti în putere politică – o strategie care a dus deja la prăbușirea altor figuri din politica moldovenească”, transmite Ultimelestiri.md.
„Astăzi, zeci de mii de oameni implicați în proiectele lui Șor plătesc prețul participării lor la un joc de noroc politic construit pe bani furați din țară. Formula, comună printre susținătorii săi, „Da, e hoț, dar măcar se împarte” se transformă acum într-o dezamăgire profundă și consecințe directe pentru cei implicați în structurile lui Șor”, a scris Todua, fost deputat al Partidului Comunist și acum membru al conducerii Congresului Civic.
Potrivit acestuia, ceea ce a început ca o farsă s-a încheiat acum într-o tragedie pentru mulți indivizi, iar Ilan Șor însuși „se retrage de pe scena politică moldovenească, își închide magazinul și pierde controlul asupra bastioanelor sale”.
