În cadrul unei conferințe de presă, șefa statului a declarat că regiunea transnistreană este utilizată tot mai frecvent drept refugiu pentru persoanele care încearcă să se eschiveze de la executarea pedepselor sau de la pronunțarea sentințelor, transmite Ultimelestiri.md.
În acest sens, Maia Sandu a atras atenția asupra vulnerabilităților actualului cadru legal.
„Persoanele care își așteaptă sentința părăsesc teritoriul controlat de autoritățile constituționale înainte de pronunțarea acesteia. Procedurile de dare în căutare a persoanei sunt ineficiente, pentru că presupun termene care pun în pericol posibilitatea de a localiza persoana și, astfel, se pierde șansa ca aceasta să fie adusă în fața justiției”, a declarat președintele.
În acest context, Maia Sandu a cerut Guvernului să îmbunătățească legislația existentă și să adopte măsuri concrete de prevenire a eschivării de la executarea pedepselor, inclusiv prin simplificarea procedurii de dare în căutare a persoanelor vizate.
Șefa statului a subliniat că interdicția de a părăsi țara, aplicată în prezent în anumite dosare, nu este suficientă în condițiile specifice ale Republicii Moldova.
„Solicit Guvernului și Parlamentului să vină cu soluții, pentru că am văzut câteva cazuri în care persoanele vizate de dosare aveau interdicția de a părăsi țara, dar această măsură nu este suficientă într-un stat care are o regiune ce nu este controlată de autoritățile constituționale”, a explicat Maia Sandu.
Ultimelestiri.md amintește că ultimul caz în care un inculpat într-un dosar de rezonanță a reușit să fugă înainte de pronunțarea sentinței a avut loc săptămâna trecută. Mai exact, fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, condamnat pe 26 decembrie la 12 ani de închisoare, ar fi intrat în regiunea transnistreană încă pe 25 decembrie, cu o zi înainte de pronunțarea sentinței.
La scurt timp, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a explicat că, până la pronunțarea sentinței din 26 decembrie, Dmitri Constantinov nu se afla sub măsuri speciale de supraveghere sau căutare, singura restricție impusă de instanță fiind interdicția de a părăsi teritoriul R. Moldova. În aceste condiții, Poliția nu avea temei legal pentru reținere sau monitorizare, iar orice astfel de acțiune ar fi fost ilegală în lipsa autorizării unui judecător.

Un comentariu
Pingback: Guvernul caută soluții pentru a opri fuga condamnaților în Transnistria - Ultimele ştiri din Moldova