Reprezentanții formațiunii au declarat că Partidul nu se pronunță și nu va lua o decizie până când situația nu se va clarifica, transmite Ultimelestiri.md.
„Există prezumția nevinovăției pentru fiecare persoană. Sperăm că nu este doar o metodă de acoperire mediatică pe fundalul ultimelor informații care continuă să apară despre funcții, salarii și presupuse delapidări din bugetul de stat de către reprezentanți ai PAS”, se arată în reacția MAN.
De asemenea, membrii formațiunii au menționat că în ultimele săptămâni, societatea a fost zguduită de informațiile apărute cu privire la implicarea unor membri ai PAS, însă nu există dosare intentate și nici reținerea cu mascații a vreunuia dintre aceștia.
Situație diferită decât cea în cazul lui Ion Onța în care sunt prezentate poze, mascați, oameni ai legii și comunicate pentru presă.
Ultimelestiri.md amintește că un bărbat de 32 de ani este documentat de polițiști, fiind suspectat că ar fi înșelat două persoane printr-o schemă de investiții fictive în proiecte imobiliare din Chișinău. Sursele zdg.md susțin că persoana reținută ar fi consilierul municipal din partea fracțiunii Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Ion Onța.
