Declarația aparține vicepremierului Mihail Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, și a fost făcută la Ambasada Ucrainei, în cadrul evenimentului comemorativ dedicat celor trei ani de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Federația Rusă, transmite Ultimelestiri.md cu referire la ipn.md.
Mihail Popșoi a menționat că astăzi este marcată o aniversare tragică și dureroasă. Dar, în același timp, este marcată rezistența eroică a poporului ucrainean. Oficialul a reafirmat sprijinul continuu al Republicii Moldova față de Ucraina.
„Republica Moldova a fost și rămâne parte a lumii libere și rămâne ancorată ferm în a sprijini poporul ucrainean. Cetățenii Republicii Moldova și-au deschis larg brațele și casele pentru a găzdui mii de refugiați ucraineni. Așa fac vecinii, așa fac prietenii. Așa este creștinește”, a precizat ministrul de Externe.
Vicepremierul Mihail Popșoi și-a exprimat încrederea că mandatul noului ambasador agreat al Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, va fi unul de succes, contribuind la consolidarea prieteniei dintre popoarele noastre.
În discursul său, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a mulțumit poporului ucrainean pentru curaj și rezistență, subliniind că Ucraina trebuie să obțină o pace justă, bazată pe respectarea integrității teritoriale.
„Azi se împlinesc trei ani de durere, trei ani de nedreptate, dar și trei ani de eroism, de patriotism, de rezistență, o lecție pentru noi toți. După acești trei ani, valoarea și prețul cuvântului „pace” au devenit cu totul altele”, a declarat Igor Grosu.
Oficialii au adus un omagiu celor care și-au pierdut viața pentru cauza Ucrainei. „Glorie poporului ucrainean! Glorie soldaților ucraineni și memoriei celor care și-au sacrificat viața pentru viitorul Ucrainei! Această memorie va fi veșnică, iar sprijinul nostru trebuie să rămână de neclintit. Glorie Ucrainei!”, a adăugat vicepremierul Mihai Popșoi.
