Propunerea de numire a fost prezentată astăzi, la ședința Guvernului, de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, fiind invocată experiența profesională a acestuia în domeniul afacerilor interne, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
„Valentin Cioclea are aproximativ 20 de ani de activitate în sistemul afacerilor interne. Acesta a deținut funcții de conducere în cadrul structurilor de management operațional, unde a fost implicat în coordonarea proceselor instituționale, elaborarea și implementarea planurilor operaționale, precum și în dezvoltarea procedurilor operaționale standard. De asemenea, Cioclea a participat la elaborarea și implementarea unor documente strategice, inclusiv Strategia de Securitate Națională și strategii sectoriale în domeniul ordinii publice și managementului frontierei", a spus ministra.
Potrivit oficialei, experiența acestuia reflectă o cunoaștere aprofundată a proceselor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și a domeniului public.
