„Pe măsură ce se apropie alegerile locale din Moldova din 5 noiembrie, conducerea acestui stat-participant la OSCE sporește numărul de aventuri politizate cu accente vădit antirusești. De data asta este vorba despre refuzul Comisiei Electorale Centrale a țării de a acredita un număr de observatori ruși pe termen scurt în cadrul misiunii de monitorizare a Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), fără a oferi niciun motiv”, au scris reprezentanții ruși la OSCE, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, aceștia scriu că nu este pentru prima dată când Chișinăul încalcă cu rea-intenție angajamentele internaționale în domeniul electoral adoptat în cadrul OSCE.
„Cerem ca autoritățile Moldovei să revină la îndeplinirea cu bună-credință a angajamentelor electorale și ca liderii ODIHR să ia măsuri urgente pentru a îndrepta situația”, se arată în declarația reprezentanților Federației Ruse la OSCE.
Amintim că, ieri, Comisia Electorală Centrală (CEC) a acreditat ultimii observatori pentru monitorizarea scrutinului din această duminică. Alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 vor fi monitorizate de peste 1.500 de observatori naționali și internaționali.
