În cadrul unui interviu pentru Radiomoldova.md, Oleg Serebrian a spus că autoritățile de la Chișinău depun eforturi constante pentru a ajuta cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului, fără a urmări scopuri politice, transmite Ultimelestiri.md.
„Noi discutăm cu toți partenerii – cu Kievul, cu Uniunea Europeană, cu americanii, și chiar la Moscova și Sankt-Petersburg s-au purtat discuții. Declarațiile publice ale Tiraspolului nu au fost făcute prin canalele diplomatice obișnuite, cum ar fi OSCE, ceea ce demonstrează o intenție de speculare propagandistică. Aceste acuzații sunt menite să inoculeze opiniei publice ideea că Chișinăul nu întreprinde acțiuni concrete”, a declarat Serebrian.
În același timp, vicepremierul a respins categoric ideea unei declarații comune Chișinău-Tiraspol, considerând că aceasta ar echivala cu recunoașterea unei dualități de puteri pe teritoriul R. Moldova.
„Suntem responsabili față de cetățenii noștri, indiferent de etnie, religie sau limbă. Însă o declarație comună ar putea fi interpretată ca o recunoaștere a așa-ziselor autorități din stânga Nistrului, ceea ce este inacceptabil”, a adăugat el.
Oficialul a reiterat angajamentul autorităților de la Chișinău de a sprijini cetățenii din stânga Nistrului și de a continua dialogul cu partenerii internaționali pentru soluționarea crizei.
Ultimelestiri.md amintește că, pe data de 16 decembrie, în R. Moldova a intrat în vigoare starea de urgență în sectorul energetic. Comisia pentru Situații Excepționale are autoritatea de a emite dispoziții cu caracter executoriu pentru autorități, agenți economici, instituții publice și cetățeni.
Potrivit autorităților, măsurile sunt menite să răspundă rapid provocărilor generate de posibila sistare a livrării de gaze naturale de către Gazprom.
Mai exact, R. Moldova riscă să fie afectată grav de o criză energetică dacă Gazprom va opri livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană. Potrivit autorităților, în această situație ar putea duce la o criză umanitară în stânga Nistrului, unde locuiesc 300.000 de cetățeni, de asemenea există riscuri majore pentru stabilitatea sistemului energetic, dar și perturbări economice severe și creșterea prețurilor.
La scurt timp, în spațiul public au apărut mai multe falsuri legate de așa-zisele măsuri luate de autorități pentru a economisi energia electrică: „O să rămânem fără gaz”, „moldovenii în beznă”, „de la ora 20:00 până la 05:00 lumina va fi stinsă în toată țară”, „Moldovagaz va solicita din nou majorarea tarifelor la gaz”.
Falsurile au fost promovate pe rețelele sociale, în special pe TikTok, unde utilizatori neidentificați au distribuit clipuri și imagini, care se inducă panică în rândul moldovenilor, fără a oferi dovezi sau surse credibile.
Citește și:
Cum se alimentează R. Moldova cu gaze naturale și energie electrică
Criză în Transnistria: Unii cetățeni ar putea fi aduși pe malul drept
