Fondul susține și promovează democrația și drepturile omului în țările partenere ale Uniunii Europene, prin finanțarea proiectelor și inițiativelor care contribuie la consolidarea societății civile, promovarea guvernării transparente și a valorilor democratice, transmite Ultimelestiri.md.
Comitetul executiv al organizației s-a reunit la Chișinău după ce a susținut societatea civilă și media independentă pe parcursul ultimului deceniu. În cadrul întrevederii, Președinta Maia Sandu a apreciat impactul acestor proiecte și a îndemnat Fondul să sprijine și mai departe societatea civilă și presa independentă, care sunt esențiale pentru procesul de consolidare democratică din țara noastră.
