„Efectele economice pentru R. Moldova în urma deciziei SUA cu privire la creșterea tarifelor vamale, deși sunt greu de estimat acum, se vor răsfrânge cu siguranță asupra agenților economici moldoveni. Dincolo de asta, pe lângă lovitura economică, R. Moldova a încasat și o lovitură politică din partea administrației Trump. Ambele părți ale acestei probleme trebui tratate cu maximă seriozitate de guvernarea PAS”, au menționat reprezentanții formațiunii, transmite Ultimelestiri.md.
Astfel, Partidul Social Democrat European propune un set de măsuri imediate, care trebuie luate în acest context:
- Convocarea de urgență a Consiliului economic pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova;
- Inițierea de către guvernarea a consultărilor cu patronatele și agenții economici;
- Organizarea unei vizite a unui grup de negociatori din partea Guvernului la Departamentul de Stat al SUA. Din acest grup de lucru trebuie să facă parte: Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor, Ministerul de Externe, Ministerul Agriculturii, Ministerul Justiției, pentru a discuta subiectul pe platforma parteneriatului strategic R. Moldova-SUA;
- Identificarea unor piețe alternative pentru agenții economici afectați de tarifele impuse de SUA.
„SUA a demonstrat lumii întregi că se îngrijește de propria economie și de cetățenii săi. Să vedem dacă vor face același lucru și decidenții de la Chișinău”, au mai scris membrii PSDE într-un comunicat.
Citește și: Tarifele vamale impuse de Trump: Ce exportă R. Moldova în SUA
