Donald Trump a declarat că, în cadrul întâlnirii sale din Coreea de Sud cu liderul chinez Xi Jinping, cei doi lideri au ajuns la un acord asupra unor puncte „foarte importante”. Printre acestea se numără reducerea imediată a tarifelor vamale pentru toate bunurile chinezești și rezolvarea problemei pământurilor rare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Tarifele impuse de Donald Trump au determinat China să oprească achizițiile de soia din Statele Unite în luna mai, ceea ce a lăsat fermierii americani cu pierderi de miliarde de dolari din cauza cantităților de soia nevândute.
Liderul de la Casa Albă a anunțat că va efectua o vizită în China în luna aprilie 2026, iar după aceea, Xi Jinping va vizita SUA, însă nu a precizat când.
La începutul lunii aprilie, Donald Trump a anunțat majorarea taxelor vamale pentru produsele de import din mai multe țări, inclusiv China. Ca răspuns, China a impus tarife suplimentare de până la 125% pentru produsele provenite din Statele Unite, ca reacție la decizia Washingtonului de a crește taxele vamale pentru produsele chinezești până la 145%. În timp, însă, aceste tarife au fost reduse treptat.
