Astfel, Dumitru Ivanov a solicitat Foto copia răspunsului de la ANI organelor competente să verifice averile mai multor funcționari din Primăria Chișinău, care au fost în vizorul presei, transmite Ultimelestiri.md.
Ulterior, ANI a inițiat un control privind respectarea regimului juridic al averii și intereselor personale de către Sinilga Școlnic. Acest control a fost prelungit până la data de 23.07.2024.
„Primarul Ion Ceban a apărat-o de fiecare dată și, anul trecut, a luat-o pe Sinilga Școlnic în partidul său, deși de mai mulți ani, fracțiunea PAS a atras atenția asupra încălcărilor comise de Pretorul sectorului Ciocana, despre care se scria deja peste tot. Este clar pentru toată lumea că primarul Ion Ceban și partidul său ar putea fi complici la aceste acte de corupție și abuzuri, de aceea vedem cum adună în jurul său tot felul de persoane care au avut în trecut dosare.
Domnule Primar General, unde este acea mult promisă luptă cu corupția? Ca de obicei, a rămas la nivel de promisiune sau totuși o să demonstrați tuturor că aveți zero toleranță la ilegalitățile ce se comit în primărie?
Primăria Chișinău trebuie curățată corupție. Dacă într-adevăr ne dorim un oraș prosper, Chișinăul trebuie administrat de oameni integri și dedicați pentru dezvoltarea municipiului în beneficiul cetățenilor!” scrie Dumitru Ivanov, vicepreședintele fracțiunii PAS din CMC.
Ultimelestiri.md amintește că Sinilga Școlnic, pretorul de la Ciocana, luată anterior la ochi de către Centrul Național Anticorupție, a fost prinsă cu avere nejustificată. Familia fostei funcționare avea peste 131.000 de lei diferență între averea dobândită și veniturile obținute.
![]()
