Jurnal.md precizează că bașcana nu a anunțat care este scopul vizitei sale în Rusia și deplasarea sa la Moscova are loc la scurt timp după vizitele lui Dodon și Șor în capitala Rusiei și la Kazani, transmite Ultimelestiri.md.
„Modul în care încearcă să-i lipsească pe moldoveni de memorie, să-i transforme în mankurți care nu-și amintesc de rădăcinele lor, de istoria noastră, victoria noastră comună în Marele Război pentru patrie – este deja rușinos, cinic și urmașii cu siguranță vor condamna acest lucru”, și-a exprimat „îngrijorarea” Matvienko, citată de oficiosul ria.ru.
Declarația a fost făcuta după întrevederea cu bașcana UTA Găgăuzia. Nici oficialii de la Moscova, nici Guțul nu menționează care este scopul acestor întâlniri.
Matvineko s-a mai arătat îngrijorată că rusofonii și sursele media ruse ar fi oprimate în RM.
„Dacă ei aspiră să ajungă Europa și se laudă că împărtășesc valorile europene, atunci de ce nu permit surselor mass-media în limba rusă să activeze pe teritoriul Moldovei? Ne place sau nu, dar vorbim de libertatea presei”, a spus Matvienko la întâlnirea cu Guțul.
Aceste declarații sunt cu atât mai controversate, în contextul ultimei încercări a autorităților de la Comrat de a adopta o decizie anti-constituțională prin care ar împiedica activitatea profesională a jurnaliștilor prin instituirea unor mecanisme arbitrare și abuzive de condiționare a activității presei online. Inițiativa legislativă a fost aprobată de organul executiv al UTAG la 4 ianuarie și presupune o serie de intervenții pe mecanismele de funcționare a furnizorului public de servicii media audiovizuale Gagauziya Radio Televizionu (GRT), precum și crearea unui mecanism de autorizare a presei online din Găgăuzia.
Precizăm că astăzi Evghenia Guțul a avut o întâlnire cu președinta Consiliului Federației Ruse, Valentina Matvienko, susținătoare a regimului președintelui Vladimir Putin.
