„Ei au parcurs, timp de șase luni, un program riguros de pregătire, menit să le ofere cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a proteja hotarele țării”, spun colegii tinerilor de la Poliția de Frontieră, transmite Ultimelestiri.md.
Cu ocazia sărbătorii, noii angajați au fost celebrați în cadrul unei ceremonii de înmânare a certificatelor de absolvire, la care au participat șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca, și echipa de cadre didactice a Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei.
În discursul său, șeful IGPF a subliniat importanța misiunii ce îi așteaptă pe noii absolvenți.
„Felicitări pentru această realizare importantă. Voi sunteți Poliția de Frontieră – cei care veți asigura securitatea transfrontalieră a țării noastre. Am deplină încredere că veți manifesta devotament, integritate și fermitate în fața oricăror provocări. Prin dedicarea și profesionalismul vostru, veți consolida securitatea și stabilitatea Republicii Moldova. Împreună, vom construi o frontieră sigură și modernă”, menționează Galușca.
Cursanții au primit certificatele de absolvire și sunt pregătiți să își înceapă activitatea de asigurare a securității transfrontaliere.
