Ieri, judecătorii au încercat deja pentru a doua oară să-l audieze, doar că Țuțu a venit la ședință fără avocat. Magistratul a obligat apărarea să explice motivele absenței, în timp ce inculpatul a fugit de presă, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tv8.md.
Ședința de ieri a fost a doua încercare de a-l audia pe Constantin Țuțu în calitate de inculpat în dosarul de îmbogățire ilicită și fals în declarații, deschis pe numele lui încă din 2021. Dacă data trecută ședința a fost amânată pentru că a lipsit judecătorul, ieri – deja pentru că nu a venit avocatul lui Țuțu.
„Urma ca inculpatul să facă declarații asupra învinuirilor care i se aduc. – Ce urmează după audierea inculpatului: Trebuie să decidem dacă careva din părți mai are probe suplimentare și să decidem cu privire la finalizarea cercetării judecătorești și să purcedem la dezbateri. – Cum catalogați lipsa avocatului inculpatului de astăzi? – Acuzarea a considerat că o astfel de absență a avocatului este una neîntemeiată, dar instanța a obligat avocatul să prezinte acte confirmative în sensul respectiv”.
Citește mai departe pe tv8.md.
