Accidentul s-a produs aseară, 16 ianuarie, pe strada Ştefan cel Mare, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit oamenilor legii, accidentul a fost înregistrat la orele 20:40. La fața locului polițiștii au stabilit că în accident sunt implicate o ambulanță și un autogreider și un Porsche Cayenne.
Preliminar, șoferul Porsche-ului nu a acordat prioritate ambulanței și ca rezultat s-a ciocnit cu aceasta și cu autogreiderul.
După impact, șoferul a părăsit locul accidentului, însă a fost identificat în scurt timp de către polițiști.
Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 39 de ani.
La moment poliția stabilește toate circumstanțele accidentului.
