Tragedia s-a produs pe 23 iunie, pe traseul R6, în apropiere de satul Grigorăuca. Potrivit șefului Inspectoratul General al Poliției, bărbatul ar fi adormit la volan și a intrat violent în autospeciala de patrulare, care era staționată regulamentar pe acostament, cu girofarurile pornite, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvn.md.
Bărbatul le-a declarat jurnaliștilor că își recunoaște vina în totalitate, dar a refuzat să ofere alte declarații.
În momentul impactului, cei doi polițiști documentau un alt șofer. În urma coliziunii, victimele au fost transportate în stare extrem de gravă la spital, însă au decedat la scurt timp.
Pe caz, Procuratura Generală a pornit o cauză penală pentru încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere, faptă care a avut consecințe deosebit de grave.
Șoferul a fost pus sub învinuire și riscă până la 10 ani de închisoare, precum și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
„Am pornit inițial un dosar penal pe comiterea unui accident cu cauzarea leziunilor corporale grave în privința a două persoane”, a declarat Ludmila Zaharia, procuror în cadrul Procuraturii Sângerei.
Între timp, rudele, colegii și apropiații își iau rămas-bun de la cei doi polițiști. Unul dintre oamenii legii a fost condus astăzi pe ultimul drum, iar colegul său va fi înmormântat mâine.
Accidentul s-a produs pe 23 iunie, pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sângerei. Cei doi polițiști ai Inspectoratului Național de Securitate Publică documentau un șofer pe acostament, în apropierea autospecialei de serviciu, când au fost loviți de un automobil.
Șoferul implicat în accident ar fi adormit la volan.
Polițiștii au fost transportați în stare extrem de gravă la spital, însă ulterior au decedat.
