Este vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani. Acesta se deplasa la volanul unui automobil Opel Corsa când, în circumstanțe încă nestabilite de anchetă, ar fi pierdut controlul asupra volanului, iar mașina a derapat de pe carosabil și ajuns într-o râpă de pe acostament, transmite Ultimelestiri.md cu referire la pulsmedia.md.
În urma accidentului, bărbatul s-a ales cu multiple traumatisme și a fost preluat de un echipaj medical. Medicii ar fi încercat să-i salveze viața, însă, din nefericire, acesta a murit în ambulanță, în drum spre spital.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
![]()
