Potrivit ministrului Justiției, Veronica Mihailov Moraru, formațiunea are la dispoziție cinci zile pentru a prezenta rapoartele financiare din campania electorală din noiembrie 2023. În caz contrar, Ministerul Justiției ar putea să limiteze activitatea partidului, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Radiomoldova.md.
„Ministerul Justiției urmează să solicite către partid prezentarea în cinci zile a acestei informații, în caz contrar, conform art. 21 din Legea cu privire la partidele politice vom avea dreptul, eventual, în cazul unui refuz sau a nefurnizării informațiilor să limităm activitatea partidului pe un termen de până la șase luni cu aplicarea mai multor restricții. Proiectul de răspuns a fost pregătit urmează a fi expediat în zilele imediat următoare”, a declarat Veronica Mihailov Moraru.
Potrivit vicepreședintelui Comisiei Electorale Centrală, Pavel Postică, Partidul Șansă a refuzat anterior să prezinte la CEC actele contabile.
„Am expediat un demers și am sesizat Ministerul Justiției, ca ei, repetat, să solicite partidului vizat să prezinte informațiile de bază, documentele primare care confirmă legalitatea venitorilor și cheltuielilor operate în cadrul campaniei electorale. În cazul în care partidul nu va răspunde solicitării repetate a Ministerului Justiției, atunci, Ministerul Justiției poate disemina oportunitatea adresării în instanța de judecată, o cere cu privire limitarea activității partidului politic”, a menționat Pavel Postică.
