Comparativ cu anul precedent, rezultatele sunt la același nivel, iar în unele cazuri chiar ușor superioare, deși așteptările companiei erau de a înregistra o creștere de 20 la sută față de recolta anterioară, transmite Știri.md, cu referire la agrotv.md.
Familia Mihov cultivă șase soiuri de struguri pe o suprafață de 42 de hectare, pe care le exportă cu succes în diverse piețe internaționale.
Potrivit Varvarei Mihov, compania a exportat 640 de tone de struguri exclusiv pe piața Uniunii Europene, în Polonia, România și Germania. Ea menționează că cererea a fost mare, iar prețurile obținute au fost mai bune datorită calității superioare a soiului „Moldova”.
Mai mult, în premieră, compania a livrat struguri către Lidl România, folosind ambalaje returnabile, asigurând astfel rapiditatea livrării pe rafturi.
Participând la Programul de Mentorat la Export al Moldova Fruct, Varvara Mihov, managerul de export, a reprezentat compania la expoziția Fruit Attraction din Madrid, stabilind legături pentru viitoarele livrări de cireșe, pere și struguri. Interesul crescând pentru soiul „Moldova” aduce o satisfacție deosebită echipei, mai ales când importatorii comunică vânzarea rapidă a stocurilor.
