Antreprenorul Dumitru Albot a transformat o idee neconvențională într-o afacere stabilă, specializată în cultivarea salatei și a florilor comestibile în sere verticale, sub lumină LED și cu monitorizare digitală. Tehnologia permite o producție constantă și un standard uniform pe tot parcursul anului, indiferent de sezon, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
În trei ani, afacerea s-a extins, iar livrările către rețelele comerciale și restaurante sunt realizate regulat. Pe termen lung, antreprenorul vizează dezvoltarea unei francize și consolidarea unui ecosistem de agricultură modernă.
Un exemplu similar vine din Călărași, unde Zinaida Plămădeală gestionează de peste trei ani o seră hidroponică de aproximativ 70 de metri pătrați, în care sunt cultivate anual peste 70.000 de plante. Salata produsă ajunge constant pe piața locală, iar ciclul continuu de producție permite livrări pe tot parcursul anului, cu un efort fizic redus și fără dependență de sezonalitate.
În prezent, sera poate furniza săptămânal până la 1.500 de plante, însă activitatea depinde în totalitate de electricitate, ceea ce rămâne o provocare.
La nivel global, funcționează peste un milion de ferme verticale bazate pe tehnologii hidroponice și aeroponice, cele mai multe fiind în Statele Unite, Japonia și mai multe țări europene.
![]()
