În prezent, Aeroportul Internațional Chișinău și-a reluat activitatea în regim normal, transmite Ultimelestiri.md.
Amintim că, potrivit șefei Secției comunicare strategică a IGPF, Raisa Novițchi, în această după-amiază, 2 iulie, AIC a fost anunțată o alertă cu bombă. Astfel, Poliția de Frontieră, în colaborare cu alte autorități competente, a desfășurat verificări pentru a asigura securitatea. Personalul aeroportuar și pasagerii au fost evacuați din terminal, iar procesul de înregistrare a fost întrerupt.
„În context, Poliția de Frontieră subliniază importanța și necesitatea respectării măsurilor restrictive pentru accesul în Aeroport, acestea fiind esențiale în situațiile de urgență pentru a facilita evacuarea rapidă a persoanelor și a garanta siguranța lor”, a declarat Raisa Novițchi.
Video: Telegram/ZIUA
